Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Ediția a III-a a Târgului Finanţatorilor regiunii de Nord-Vest a Transilvaniei


Federaţia Patronilor Bihor (FPB) organizează, sub înaltul patronaj al Uniunii Naţionale a Patronatului Român (UNPR), a treia ediţie a Târgului Finanţatorilor, regiunea Nord-Vest a Transilvaniei, în data de 21-22 aprilie 2017, la Lotus Trade Center Oradea.

Sunt invitate să participe bănci, societăţi de leasing, societăţi de asigurări, fonduri de finanţare şi investiţii, instituții de finanțare nonbancare, investitori privați, firme de consultanță în domeniul fondurilor europene, crowfounding, etc. Vor fi organizate ateliere, pe teme de larg interes pentru cei care caută finanţări (societăţi comerciale, persoane fizice, instituţii). Târgul Finanțatorilor va avea invitati de onoare de la: BNR, Ministerul Mediului de Afaceri, Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Afacerilor Europene.

O secțiune specială va fi dedicată start-up-urilor (debutului), tinerilor cu idei originale, care vor avea posibilitatea de a alege finanțarea potrivita nevoilor lor. O masă rotundă pe teme de actualitate financiară va completa paleta serviciilor oferite cu prilejul acestui eveniment. La Târgul Finanțatorilor 2017 (ediția a III a) ” Tu cu ideea, noi cu banii”, sunt invitate peste 1200 de firme şi 120 de instituţii din zona de dezvoltare N-V a Transilvaniei.

Loredana Pal, Federația Patronilor Bihor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *