Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Tinerii judoka orădeni, la Turneul internațional de la Szeged (Ungaria)


Tinerii judoka orădeni s-au întors cu un număr de 8 medalii de la întrecerile puternicului turneu internațional desfășurat pe 9 septembrie în Ungaria, la Szeged și dotat cu „Memorialul Csaba Bela”.

Competiția a reunit la start copii care s-au întrecut la categoriile de U 13, U 12 și U 11, iar în cadrul primei etape a Euroligii 2017 la Judo și juniori cu vârsta pentru categoria de U 16. Astfel, în total au participat peste 500 de sportivi de la cluburi din Ungaria, Serbia, Croația și România.

Din Oradea, s-au aflat în competiție un număr de 12 sportivi proveniți de la Liberty LPS-CSS Bihorul, sportivi pregătiți de profesorii Olimpia Ianc și Emil Morar, care au avut o comportare merituasă, reușind să cucerească un număr de 8 medalii, dintre care 3 au fost de aur.

Performerii delegației orădene s-au numit: Robert Boldiș, la 60 kg, câștigătorul locului I în cadrul Euroligii, la juniori U 16 și Eduard Gyoker, situat pe primul loc la 45 kg, copii U 13.

Pe locul al doilea s-au situat: Adriana Barani, la 56 kg, Cosmin Albuț Dana, la +66 kg, ambii la copii U 13 și Bianca Popa, la 40 kg, copii U 12.

În fine, pe cea de-a treia treaptă a podiumului de premiere au urcat: Sarolta Lungu, la 57 kg, Cosmin Suciu, la 60 kg și Alex George Creț, la 81 kg, în cadrul Euroligii U 16.

În clasamentul general pe echipe, mica delegație orădeană de la Liberty LPS-CSS Bihorul s-a clasat pe locul al V-lea.

În cadrul concursului de la Szeged, o comportare bună și un rezultat bun a mai obținut și sportiva de la clubul CS Crișul Oradea, Iasmina Gyoker, la 49 kg, copii U 12. Pregatită tot de Olimpia Ianc, Iasmina a ocupat locul I.

 

Florin Mihalca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *