Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

”Transformarea muncii nedeclarate, în muncă declarată” campanie a ITM


În cadrul Acţiunii de informare şi conştientizare cu privire la transformarea muncii nedeclarate în muncă declarată, Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor va participa la întâlniri cu reprezentanţii firmelor private din județul de pe Crișuri, în vederea conştientizării şi tragerii unui semnal de alarmă asupra dezavantajelor muncii nedeclarate.

Manifestând aceeași consecvență în promovarea dialogului și a colaborării între principalele instituții ale județului Bihor și mediul de afaceri bihorean, se doreşte organizarea unei sesiuni de informare şi conştientizare privind reglementările legale în vigoare în domeniul relaţiilor de muncă.

Dorim să aducem la cunoştiinţa angajatorilor, angajaţilor, studenţilor şi elevilor precum si a tuturor categoriilor de participanti de pe piaţa muncii, despre riscurile şi dezavantajele la care se expun în cadrul fenomenului muncii fără forme legale.

    1. Obiectivul acţiunii:

– Creşterea gradului de conştientizare a entităţilor care pot avea calitatea de angajator şi folosesc forţă de muncă fără respectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte consecinţele sociale şi economice pe care le produce munca nedeclarată;

– Creşterea gradului de conştientizare a persoanelor care desfăşoară activitate fără a avea încheiat contract individual de muncă în ceea ce priveşte consecinţele sociale şi economice pe care le produce munca nedeclarată;

– Clarificarea unor aspecte în ceea ce priveşte modul de interpretare şi de aplicare a unor prevederi legale în domeniul relaţiilor de muncă;

– Stabilirea măsurilor care se impun, pentru respectarea si aplicarea corectă a prevederilor legale în vigoare în domeniul relaţiilor de muncă.

  1.  Grupul ţintă

Considerăm oportună  informarea entităţilor care desfăşoară activitate în domeniile ce înregistrează o incidenţă crescută a muncii nedeclarate (construcţii, exploatarea şi industrializarea lemnului, alimentaţie publică, agricultură, industria textilă, micul comerţ, micii transportatori, panificaţie, industria alimentară şi prestările de servicii), precum şi categoriilor de persoane vulnerabile (persoane cu nivel de educaţie scăzut; persoane din zone izolate şi/sau defavorizate), a tinerilor  pentru care consecinţele prestării unei activităţi în afara cadrului legal pot avea repercusiuni grave asupra dezvoltării fizice şi psihice ulterioare.

III. Motivarea acţiunii

Munca nedeclarată are efecte negative, pe termen scurt dar mai ales pe termen lung, atât pentru individ, cât şi pentru societate, precum şi pentru bugetul de stat, existând o relaţie interdependentă între plata contribuţiilor sociale şi impozitelor şi accesul la drepturile de asigurări sociale şi alte măsuri de protecţie socială. 

Consecinţele muncii nedeclarate se reflectă negativ şi în economie, prin distorsionarea mediului concurenţial. Astfel, angajatorii care utilizează munca nedeclarată au mai puţine obligaţii financiare, aflându-se, prin urmare, în concurenţă neloială cu acei angajatori care folosesc toate tipurile de resurse şi depun eforturi reale pentru respectarea obligaţiilor
legale ce le revin.

Munca nedeclarată nu se poate manifesta decât cu implicarea celor două părţi, respectiv angajatorii şi persoanele care desfăşoară activitate, având la bază practici neloiale care diminuează simţul responsabilităţii necesar într-o societate în care o parte importantă a resurselor sunt destinate protecţiei sociale.

Principala cauză a perpetuării acestui fenomen îl constituie avantajul financiar imediat, obţinut atât de către persoana care desfăşoară activitate, cât şi de către angajator, generat de sustragerea de la plata impozitelor şi a contribuţiilor sociale.
În perioada următoare se vor intensifica acţiunile de control privind identificarea şi combaterea muncii nedeclarate, indiferent de domeniul de activitate.

Marius Rotar, Inspectorul șef al ITM Bihor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *