Sportivii clubului CSM Oradea, printre cei mai buni poloiști, în 2016
Dec 30, 2016, 0 Comentarii
Trei sportivi ai clubului CSM Oradea se numără printre cei mai buni zece poloiști ai anului 2016, în clasamentul întocmit de Federația Română de Polo.
Este vorba despre trei dintre jucătorii de bază ai echipei CSM Digi, Tiberiu Negrean, Mihnea Gheorghe și Mihnea Chioveanu. Dintre aceștia însă, doi se situează între primii cinci.
Tiberiu Negrean ocupă locul al II-lea în topul poloiștilor români din acest an, Mihnea Gheorghe se situează pe poziția a IV-a, în timp ce Mihnea Chioveanu ocupă locul al IX-lea.
Pe primul loc și cel mai bun poloist al anului a fost desemnat din nou Cosmin Radu, de la Primorje Rijeka (Croația).
La feminin, orădeanca Laboncz Nikolett, de la CS Crișul, a fost aleasă pentru a doua oară consecutiv însă drept cea mai bună jucătoare a anului.
Pe de altă parte, și Tiberiu Negrean a fost desemnat cel mai bun jucător al anului 2016 de către site-ul de specialitate www.h2opolo.ro.
Florin Mihalca