Trienala de pictură a Euroregiunii Carpatice „Pătratul de argint”
aug. 22, 2016, 0 Comentarii
Complexul „Muzeul Ţării Crişurilor”, în parteneriat cu Galeria de Artă Modernă din Przemyśl (Polonia) organizează joi, 25 august 2016, ora 17.30, în cadrul Secţiei de artă a Muzeului Ţării Crişurilor, expoziţia Trienala de pictură a Euroregiunii Carpatice „Pătratul de argint” (Polonia, Ucraina, Slovacia, Ungaria, România), ediţia 2015.
Curatorul artistic al acestei ediţii a fost desemnat istoricul de artă Aurel Chiriac, care a şi propus tema manifestării: Eu şi celălalt în mileniul III. În textul elaborat de criticul de artă orădean se spune că „Euroregiunea Carpatică o percepem ca un exemplu de luat în seamă din perspectiva conceptului propus de noi, ştiut fiind că aici civilizaţiile Apusului şi Răsăritului au convieţuit, avînd un rol de temelie în a impune un model cultural-artistic în cadrul căruia fiecare etnie s-a manifestat şi se manifestă promovînd atît valorile proprii, cît şi pe cele comune. Trienala şi ea stă sub semnul dialogului-cunoaştere, la nivel pictural, al raporturilor dintre valori umane formate în culturi diferite. Dincolo de asta e în joc şi, să-i zicem, orgoliul de a consacra un eveniment expoziţional care să se distingă prin trăsături specifice în peisajul unor realizări de acest fel, cu precădere europene. Solidaritatea pictorilor, respectiv a artiştilor plastici din Euroregiunea Carpatică trebuie să reprezinte un exemplu de ceea ce înseamnă să fii în prezent inspirîndu-te dintr-un model cultural-artistic pe cît de viabil, pe atît de dinamic. Tocmai de aceea tema propusă nu e doar extrem de generoasă, ci şi una aproape inevitabilă pentru plasticienii acestei geografii spirituale eurocarpatice”.
Şi în acest an, au aplicat sute de pictori din Euroregiune şi după jurizare, au fost acceptaţi şi 9 artişti plastici din România, dintre care 3 orădeni (Bohnstedt Gavrilaş Diana, Aurel Roşu şi Teofil Ştiop), ultimii doi fiind şi premiaţi. În competiţia finală, care este patronată de preşedintele Poloniei, au fost acceptaţi 96 de plasticieni cu 103 de lucrări.
Iniţiativa acestei manifestări aparţine Galeriei de Artă Contemporană de Przemyśl, coordonată de directorul acesteia, Janusz Cywicki, care consideră că „Trienala este cea mai mare întîlnire internaţională a picturii contemporane în această parte a Europei”. După Przemyśl, expoziţia a fost deschisă, până acum, la Debreţin şi Miskolc, urmând ca, după Oradea, să ajungă la Kielce (Polonia) şi Kosice (Slovacia).
La vernisaj este prezent domnul Janusz Cywicki, directorul Galeriei din Przemyśl, cel care a pus bazele Trienalei, alături de pictoriţa Renata Wotta.
Expoziţia este deschisă între 25 august şi 25 septembrie 2016.
sursa: M.Ţ.Crşurilor Oradea



























