Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Turneul Internațional de box, Memorialul ”Nicolae Talpoș”, la Salonta


Clubul Sportiv Basti Box Salonta organizează la acest sfârșit de săptămână, la Casa de Cultură din Salonta, ediția a VII-a a turneului internațional de box Memorialul Nicolae Talpoș.

Competiția cinstește astfel memoria celui care a fost pugilistul Nicolae Talpoş, care s-a născut pe 19 februarie 1962 și care ar fi împlinit acum 55 de ani. Acesta a fost campion naţional în anii 1984 şi 1989, la categoria 57 kg. De asemenea, Talpoş a reprezentat România la cele mai importante competiţii, cum ar fi Campionatul European din Ungaria (1985), Campionatul Mondial din SUA (1986) şi Jocurile Olimpice de la Los Angeles (1984).

Din păcate, cariera lui s-a frânt brusc în ziua 20 februarie 1990, în urma unui tragic accident, produs pe raza comunei Mădăras.

Ediția a VII-a a Memorialului Nicolae Talpoș la box se va desfășura sâmbătă și duminică la Casa de Cultură din localitate și va reuni la start 110 pugiliști, din trei țări, Germania, Ungaria și România.

Invitatul special al turneului din week-end este fostul campion mondial Mihai Leu.

Pe lângă Mihai Leu, la competiția din week-end vor mai fi prezenți și alţi invitaţi speciali, precum: Alec Năstac – vicepreşedintele Federaţiei Române de Box, Adrian Lăcătuşu – antrenor la Steaua şi la lotul naţional feminin, Wida Jozsef – directorul Academiei de Box din Budapesta şi Kovacs Laszlo – secretar general al Federaţiei Maghiare de Box.

De la clubul organizator, CS Basti Box, vor fi prezenți în competiție 12 pugiliști, de la copii până la seniori. Din județul Bihor vor mai participa însă și câțiva reprezentanți ai clubului CS Crişul Oradea.

Florin Mihalca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *