Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Un nou proiect pentru dezvoltarea turismului în Munții ”Pădurea Craiului”


Proiectul, în valoare de 60.000 de dolari, este finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat şi Romanian American Foundation, în cadrul programului Green Entrepreneurship.

Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă Bihor (C.A.P.D.D.) şi-a adjudecat un nou proiect menit să contribuie la consolidarea destinaţiei de ecoturism Pădurea Craiului. Proiectul, în valoare de aproape 60.000 de dolari, este finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat şi Romanian American Foundation, în cadrul programului Green Entrepreneurship şi se va derula pe o perioadă de doi ani.

Traseele de cicloturism din Pădurea Craiului, în total aproape 300 de kilometri, vor fi marcate şi pe teren. Astfel, în afara hărţilor şi coordonatelor GPS deja disponibile, turiştii vor avea la îndemână şi marcajele efective pentru fiecare traseu în parte. „Sperăm ca, odată finalizate, aceste trasee marcate să contribuie şi ele la creşterea gradului de atractivitate turistică pentru cei care îşi propun să descopere Pădurea Craiului pe bicicletă. Din ceea ce am făcut până acum, hărţi, track-uri GPS, centre de închiriat biciclete, se vede că zona are potenţial şi că există un real interes pentru acest mod de a călători. Am decis aşadar să marcăm traseele şi în teren pentru ca, făcându-le mai accesibile, să venim în întâmpinarea aşteptărilor turiştilor noştri”, spune Paul Iacobaş, preşedintele C.A.P.D.D. Bihor.

Una din componentele cele mai interesante ale acestui program este monitorizarea fenomenului turistic în Pădurea Craiului. Demersul, unic până acum în această zonă, are ca finalitate elaborarea unui plan strategic de marketing al destinaţiei de ecoturism.

În cadrul proiectului se vor desfăşura şi activităţi de promovare a Pădurii Craiului. Va fi editată o broşură de prezentare a traseelor de cicloturism din zonă şi vor fi reeditate harta ecodestinaţiei şi broşura de prezentare generală a Pădurii Craiului. Pentru promovarea acestei destinaţii turistice se vor derula campanii în mediul on-line. Reprezentaţii C.A.P.D.D. Bihor vor participa la târguri de turism desfăşurate la Londra şi la Berlin şi la întâlniri cu turoperatori din Polonia, Cehia, Slovacia şi Ungaria. De asemenea, vor avea loc două excursii informative în Defileul Crişului Repede şi în zona Roşia-Remetea.

Nu în ultimul rând, proiectul îşi propune să identifice un portofoliu de bunuri şi obiecte tradiţionale care, în viitor, să poată fi comercializate sub brandul local „Produs în Pădurea Craiului”.

„Convinşi de potenţialul turistic al zonei şi de importanţa dezvoltării durabile a Pădurii Craiului, facem, iată, noi demersuri pentru creşterea atractivităţii ei şi pentru ca un număr cât mai mare de potenţiali vizitatori să afle despre peşterile turistice, peşterile speoturistice, traseele de bicicletă, tradiţiile şi valorile destinaţiei de ecoturism. Aş menţiona şi componenta de monitorizare a fenomenului turistic din Pădurea Craiului, un demers inedit care trebuie să se finalizeze cu realizarea planului strategic de marketing al ecodestinaţiei, document care, sperăm, va contribui la îmbunătăţirea activităţilor de management pe care le desfăşurăm”, a mai declarat Paul Iacobaş, preşedintele C.A.P.D.D. Bihor.

 

Florin Budea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *