Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Un un club nou înființat, ”Clubul Atletic Oradea 1910” (C.A.O.)


Așa după cum au anunțat încă de anul trecut, conducătorii clubului CSM Oradea au înscris până la urmă o echipă de seniori în competițiile organizate de Asociația Județeană de Fotbal. Acest aspect nu l-au făcut însă de unii singuri, ci în parteneriat cu un club nou înființat, Clubul Atletic Oradea 1910.

„CSM Oradea și Clubul Atletic Oradea 1910 au semnat un protocol de colaborare. Obiectul acestuia este de a avea un corespondent la nivel de seniori, întrucât la ora actuală secția de fotbal a Clubului Sportiv Municipal cuprinde exclusiv grupe de copii și juniori”, se arată în comunicatul prezentat vineri, de clubul CSM.

În baza protocolului semnat, CSM Oradea a oferit un număr consistent de jucători echipei de seniori Clubul Atletic Oradea 1910, care s-a înscris în ediția 2017-2018 la nivelul Ligii a 5-a. Este vorba despre componenți ai echipelor de juniori de la CSM Oradea, care vor evolua în această competiție.

„Obiectivul echipei în sezonul 2017/18 va fi promovarea în Liga a 4-a”, se mai arată în comunicatul celor de la Clubul Sportiv Municipal.

Acestea susțin că vor reveni cu mai multe amănunte referitor la acest parteneriat în cadrul unei conferințe de presă care va avea loc săptămâna viitoare, cel mai probabil marți.

De menționat că CSM Oradea deține mai multe grupe de copii și juniori, iar Clubul Atletic Oradea 1910 este un club de fotbal recent înființat, care însă vrea să ducă mai departe tradiția începută de celebrul CAO, club care a intrat în istorie, după ce a câștigat campionatul în două țări, România și Ungaria.

Florin Mihalca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *