Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Utilajele RER acționează pentru îndepărtarea zăpezii, în Oradea


Având în vedere căderile de zăpadă de azi-noapte, 26 februarie, utilajele RER au ieşit la împrăştiat material antiderapant chiar după miezul nopții.

”S-a acționat cu 17 utilaje, respectiv 15 pentru împrăștiat antiderapant solid și 2 pentru împăștiat antiderapant lichid. S-a acționat pe urgența I, II și III, iar în momentul de față se acționează pe urgența IV, urmând să se revină pe urgența I, având în vedere căderile continue de zăpadă”, a precizat directorul de producție al RER, Ionel Ban.

Dacă stratul de zăpadă se va mai depune urmează să iasă și utilajele cu pluguri.

În municipiul Oradea au fost stabilite patru urgențe pentru cele 882 de artere de circulație. Astfel, urgenţa I presupune deszăpezirea intrărilor și ieșirilor din oraș, a arterelor principale, a căilor mijloacelor de transport în comun; urgenţa II presupune intervenţia pentru deszăpezirea căilor de legătură dintre cartiere; urgenţa III vizează toate străzile asfaltate din oraş, iar urgenţa IV toate străzile neasfaltate din municipiu.

Primăria Oradea roagă cetăţenii să îndepărteze zăpada şi gheaţa de pe trotuarele din dreptul imobilelor în care locuiesc sau îşi desfăşoară activitatea.

Reamintim că Poliția Locală poate aplica, pentru nerespectarea acestor obligaţii, sancţiuni contravenţionale cu amenzi cuprinse între 500 – 2000 lei pentru persoane fizice şi 1500 – 2500 lei pentru persoane juridice.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *