Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Voleibalistele de la CSU Oradea, învingătoare în etapa I a returului


Echipa de volei feminin CSU Oradea a urcat pe podium după victoria din prima etapa a returului campionatului Diviziei A2, Seria Vest, repurtată în deplasare, cu Pro Volei Arad, cu scorul de 3-0.
A fost o victorie facilă a universitarelor orădene, după un joc care a durat mai puțin de o oră și în care antrenoarea Mariana Szabo-Alexi a rulat întreg lotul.
Jocul a fost fără istoric, primul time-out fiind cerut de echipa oaspete la scorul 19-8 pentru orădence, iar setul I a fost adjudecat la 13, după doar 17 minute de joc. Serviciul eficient și jocul combinativ în linia I a determinat câștigarea în 20 de minute a setului al II-lea cu scorul de 25-16, iar setul al III-lea a durat numai 15 minute, echipa gazdă realizând doar 7 puncte.
Cu acest prilej s-a consemnat și debutul în formația de start la senioare al jucătoarei Flavia Chiș, legitimată la ACS Viitorul Borş, care a avut o prestație bună, ea realizând multe puncte și „se anunță o jucătoare de perspectivă”, după cum a declarat antrenoarea echipei orădene.
În celelalte partide ale etapei s-au consemnat rezultatele:: Agroland Timișoara – Politehnica Timișoara 3-0 și CSM Satu Mare – CSU Medicina CNUE Târgu Mureș 2-3. Universitatea Cluj a stat.
În următoarea etapă, orădencele de la CSU vor evolua împotriva formației CSM Satu-Mare.
Meciul se va disputa sâmbătă, 10 decembrie, la Sala Polivalentă a Universității din Oradea.

Florin Mihalca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *