Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Ziua asteroidului (Asteroid Day) în 30 iunie, marcată la Cetatea Oradea


Universul poate fi un loc periculos. Haideți să vedem împreună cum ne putem apăra!

Asteroid Day este un eveniment internațional care își propune să informeze și să educe publicul cu privire la riscurile generate de asteroizi și modalitățile prin care ne putem proteja de impact.

Ziua oficială este marcată la 30 iunie.

În 2017 se împlinesc 109 ani de la evenimentul petrecut in 1908 in Tunguska, Siberia, unde s-a produs cea mai puternica explozie din istoria recentă, ca urmare a impactului undei de șoc provocate de un asteroid care s-a dezintegrat în atmosfera terestră.

În România, cosmonautul Dumitru Prunariu este principalul susținător al acestui eveniment internațional.

Astroclubul Meridian 0, Oradea organizează la sfârșit de săptămână (30 iunie – 02 iulie 2017) la cetate, Corpul I, etajul 1, mai multe întâlniri  cu publicul, pentru a dezbate o problemă care interesează pe foarte multe persoane, cea a asteroizilor, cu accent pe corpurile cerești care se pot apropia periculos de mult de Pământ, sau chiar pot lovi Pământul, așa cum s-a întâmplat și în anul 1908.

Programul activității:
Vineri: 30 iunie 2017
Activitatea se desfașoară pe 2 categorii de vârste:
– de la ora 17 – cu copiii, inclusiv cu cei de gimnaziu (activități interactive, jocuri)
– de la ora 18,30 – activități pentru liceeni și adulți sub formă de dezbateri

Sâmbătă și Duminică: 1- 2 iulie 2017
– La ora 18 sunt programate activități pentru copii (ateliere, jocuri).

Tabăra Astro Arta, Astro Joc

În perioada 3-7 iulie 2017 la Cetatea Oradea, Corpul I, etajul 1, au loc activitățile interactive ”Astro Arta” și ”Astro Joc”. Tabăra este destinată copiilor care doresc să afle despre univers și despre legitățile care-l fac să funcționeze. Ne ocupăm de copii, pe 2 grupe de vârstă: 7-9 ani și 10-14 ani

Costul taberei este de 100 lei/pers/5 zile.

 

Hajnalka Annamaria Georgies

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *