Sociale
Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor în exercitarea atribuţiilor de control a dispoziţiilor legale în domeniile sale de competenţă, susţine respectarea drepturilor celor ce muncesc şi nu acceptă sub nici o formă desfăşurarea muncii fără forme legale, urmârind cu prioritate eradicarea acesteia prin aplicarea pârghiilor legale. Siguranța lucrătorilor din toate domeniile fiind prioritară, ne propunem asigurarea
O echipă de specialiști în intervenții rapide s-a deplasat în localitatea Bătuța, județul Arad, pentru a susține echipele A.B.A. Mureș în cazul poluării râului Mureș. Barajele A.B.A. Crișuri închid linia de apărare constuită în amonte de colegii de la A.B.A. Mureș și A.B.A. Banat. Pe parcursul zilei de sâmbătă, până noaptea târziu, echipa ABA Crișuri
Reprezentanții ARACIP din cadrul Ministerului Educației și Cercetării (Agenția română de asigurare a calității în învățământul preuniversitar) au făcut ultimele verificări în ceea ce privește gradul de îndeplinire a cerințelor legale pentru autorizarea disciplinei sudură în sistem dual la școala din Cadea. Autoritatea a verificat corectitudinea actelor necesare autorizării, cât și dotările atelierelor școlii, unde,
A fost aprobat planul urbanistic zonal privitor la drumurile colectoare aferente centurii ocolitoare a municipiului Oradea, în zona Calea Aradului – Calea Sântandrei. Planul prevede realizarea în jurul giraţiei de sub pasajul dintre Calea Aradului – DN 79 a patru drumuri adiacente care să permită virajul la dreapta, fără ca vehiculele să mai intre în
În perioada aprilie – septembrie 2018 Centrul Pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă Bihor – filiala Pădurea Craiului, administrator al sitului Natura 2000 Defileul Crișului Repede – Pădurea Craiului, derulează un proiect care are ca scop creșterea gradului de conștientizare a generației tinere din comunitățile locale asupra valorilor din aria naturală protejată. Tinerii vor fi
La început a fost un vis, apoi, o dorință și a fost nevoie de 10 ani ca să devină realitate. Faptul că suntem azi aici demonstrează că, uneori, visele se adeveresc, că dorințele se împlinesc și că efortul este răsplătit. ”Casa Frențiu, așa cum i-am obișnuit pe cei cu care vorbeam despre această construcție, în
Echipa de volei feminin CSU Oradea organizează, la sfârșitul săptămânii, Turneul semifinal al campionatului Diviziei A2, la care participă primele patru echipe clasate în seria de vest. Acestea sunt: FC Argeș Pitești, ACS Transilvania Brașov, CSU Politehnica Timișoara și, bineînțeles, echipa gazdă, CSU Oradea. Studentele orădene de la CSU au avut o evoluție foarte bună,
Conferinţa de presă de la Centrul de colectare selectivă de pe str. Thurzo Sandor a fost prezentată o maşină electrică destinată colectării deşeurilor din municipiul Oradea. “Maşina 100% electrică va fi folosită de către RER Vest Oradea timp de o lună de zile, în zona centrală a oraşului. După această perioadă, RER va face o
Viceprimarul Florin Birta a susținut azi, 11 aprilie 2018, o conferință de presă privind lucrările de amenajare a încă două zone pietonale, în Piața Magnoliei (Cartier Rogerius) și pe str. Nufărului (Cartier Nufărul), care alături de piaţeta de lângă Sala Sporturilor din Ioşia Nord vor deveni centre de cartier. Proiectele vor fi supuse aprobării în
Viceprimarul Florin Birta a prezentat în cadrul conferinţei de presă de azi, 11 aprilie, detalii despre amenajarea coridorului verde din str. Ion Bogdan. Zona Metropolitană Oradea este cea care s-a ocupat de studiul de fezabilitate al acestui proiect. Directorul ZMO, dl. Adrian Foghiş a spus: “Acest coridor verde se încadrează alături de zona Veteranilor şi cartierul
Older Posts››
‹‹Newer Posts