Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Arhiva pentrudecembrie 2017

A IX-a ediție proiectului „O cană de fericire”, la Târgul de Crăciun Oradea

În perioada 30 noiembrie-23 decembrie 2017 se desfășoară cea de-a IX-a ediție a proiectului „O cană de fericire”, organizat de Rotaract Club Oradea. Suntem la jumătatea drumului, dar avem în continuare nevoie de susţinerea comunităţii orădene. Evenimentul, iniţiat în anul 2009 de o echipă de voluntari rotaractieni, a devenit o tradiție în peisajul orădean, reușind

Polițiștii locali orădeni au desființat un adăpost improvizat, pe Milcovului

Ca urmare a sesizărilor primite, cât și a constatărilor efectuate în teren, polițiștii locali au identificat și desființat un nou adăpost improvizat situat pe strada Milcovului. Astfel, în data de 5 decembrie 2017, polițiștii locali au constatat că pe strada Milcovului, în vecinătatea linilor de cale ferată, în spatele garajelor, un grup format din 5

A doua ediție a “Zilelor Marketingului FSE” începe joi, 14 decembrie la ora 12

În această perioadă magia sărbătorilor ne însoțește pretutindeni, iar studenții anului al III-lea ai Facultății de Științe Economice, specializarea Marketing vor să scoată în evidență acest lucru, bazându-se pe un șir de evenimente magice organizate cu prilejul celei de-a doua ediții a “Zilelor comerțului Facultății de Științe Economice” (Marketing Days FSE), eveniment desfășurat în perioada

Mare atenție la cumpărarea de produse prin Internet !

Având în vedere că urmează perioada reducerilor și mulți comercianți permit, ca facilitate, plata în mediul online, Poliția Română vă recomandă să respectați câteva reguli, pentru cumpărături cât mai sigure. CE TREBUIE SĂ FACI Cumpără din surse sigure, de la firme sau magazine pe care le cunoști sau pe care le-ai mai folosit și verifică

Prima librărie Cărturești se deschide în Oradea, la Lotus, joi 14 decembrie

De joi, 14 decembrie, Cărturești este mai aproape de cititorii din Oradea cu o librărie dedicată lor, în complexul Lotus Center. După proiectul Cărturești Pop-Up din 2012 care a însemnat deschiderea pentru o zi a unei librării-efemere în centrul Oradiei, Cărturești revine cu un spațiu permanent în care iubitorii de povești, muzică și lucruri frumoase

Poloiștii orădeni de la CSM Digi joacă 2 meciuri, cu Steaua Stirom București

Echipa orădeană de de polo CSM Digi va susține în această săptămână, miercuri și joi, derby-ul  Superligii Naționale, cu Steaua Stirom București. Bihorenii s-au deplasat deja în Capitală pentru dubla întâlnire ce va conta pentru etapa a 7-a, ultima din turul sezonului regulat al campionatului. Cele două meciuri sunt programate la bazinul Steaua, în serile

În trafic, acțiuni „în oglindă” ale polițiștilor români și unguri, de la rutieră

Polițiștii bihoreni au desfășurat ample acțiuni în trafic, în „oglindă”  cu omologii unguri, pentru diminuarea riscului rutier în zona de frontieră a celor două state și prevenirea victimizării cetățenilor prin accidente rutiere. Marți, 12 decembrie, potrivit Planului de cooperare al Inspectoratului General al Poliției Române privind diminuarea numărului de accidente de circulaţie înregistrate pe drumurile

Cristian Negru, artist în slujba comunității

Artistul fotograf Cristian Negru se alătură, la acest sfârșit de săptămână,  campaniei de strângere de fonduri inițiată de către Lions Club Oradea 22. Cristian Negru, bibliotecar la Muzeul Cetății și Orașului Oradea, un pasionat al fotografiei, a donat Clubului Lions Oradea 22, cele 70 de imagini, prezentate în expoziția ”Tradiții”. Fotografiile pot fi achiziționate de

S-a lansat portalul „Oradea, bugetare participativă”, cu decizii ale cetățenilor

A fost lansat portalul ”Oradea – Bugetare participativă” activ.oradea.ro. Detalii despre înscrierea proiectelor au fost prezentate azi, într-o conferință de presă susținută de primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan și directorul executiv al Direcției Economice din Primăria Oradea, Eduard Florea. Prin procesul de bugetare participativă, cetăţenii vor putea deveni parte activă în luarea unor decizii cu

Older Posts›› ‹‹Newer Posts