Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Arhiva pentrufebruarie 14, 2020

Președintele UZPR, Doru Dinu Glăvan,s-a întâlnit joi cu membrii filialei Bihor

    În cursul zilei de joi, 13 februarie, conducerea Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România s-a aflat într-o vizită de lucru la filiala Bihor. Cu această ocazie, președintele Doru Dinu Glăvan și purtătorul de cuvânt Miron Manega s-au întâlnit cu membrii uneia dintre cele mai numeroase filiale județene, după cum a mărturisit însuşi preşedintele. În

„Leacurile pentru suflet” din Biblioteca Judeţeană ”Gheorghe Şincai” din Oradea

  Bibliotecile nu sunt doar spații destinate depozitării cărților, ci locuri reprezentative și pentru trecut și pentru prezent. Din cele mai vechi timpuri și până astăzi, au reprezentat centre de cultură, iar rolul pe care l-au avut în dezvoltarea spirituală a comunităților nu este deloc de neglijat. De altfel pe frontispiciul marii biblioteci de la

Titu Maiorescu – 180 de ani de la naștere

 Muzeul Memorial „Iosif Vulcan” găzduiește miercuri, 19 februarie 2020, de la ora 17, o întâlnire cu profesorul și filosoful Vasile Muscă. Cu această ocazie, distinsul invitat va susține o conferință cu titlul Titu Maiorescu: criticism și critică. Menționăm faptul că anul acesta, în 15 februarie, am aniversat 180 de ani de la nașterea marelui critic,

Ruta culturală a bisericilor de lemn din Bihor

Agenția de Management al Destinației Bihor, Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei și Ministerul Economiei Energie și Mediului de Afaceri – Direcția Generală pentru Turism  au lansat la Oradea Ruta Culturală a Bisericilor de Lemn din Bihor. Este un produs turistic cultural care are ca scop valorificarea integrată a patrimoniului cultural, a obiectivele naturale, a activităților

Deputatul Szabo Odon a trecut prin Parlament nu mai puţin de 42 de modificări la Legea Educaţiei

După trei ani de muncă, sute de întâlniri cu profesori, elevi, părinţi, reprezentanţi ai ministerului de resort şi ai comunităţii academice, deputatul UDMR Bihor, Szabo Odon anunţă că cele 42 de modificări propuse de el la Legea Educaţiei Naţionale au trecut prin Parlament, aşteptând să fie promulgate de preşedinte. Una din noile prevederi spune că,