Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Arhiva pentruoctombrie 1, 2021

„Continuăm să facem viața de student cât mai frumoasă, la Oradea”, angajament făcut de rectorul prof.univ.dr.ing.habil. Constantin Bungău

Rectorul, prorectorii, decanii, reprezentanți ai Senatului și ai unor structuri administrative de la Universitatea din Oradea, precum și cei mai buni boboci s-au adunat, vineri, 1 octombrie 2021, în sala polivalentă a instituției emblemă a învățământului superior orădean, cu ocazia ceremoniei care a marcat debutul anului universitar 2021 – 2022. Evenimentul a fost transmis, în

In parteneriat și cu UZP Bihor: episodul 8 din seria de filme documentare „Uitarea înseamnă o nouă condamnare”

Tinerețe înfrântă în temnițele comuniste. Tiberiu Șerban Pe 9 martie, Ziua Foștilor Deținuți Politic, a fost lansată seria de filme documentare „Uitarea înseamnă o nouă condamnare”, proiect început în cadrul Școlii de vară „Astra”, organizată de Festivalul de Film și Istorii Râșnov și susținută de Black Sea Trust. Echipa orădeană care a participat la cursurile

Lansare de carte: Mirela Niță Lupu – „Jurnalul unei povești sau Cum am devenit spectacol de teatru de păpuși pentru copii”

Actrița Mirela Niță Lupu, în colaborare cu Editura Ratio et Revelatio și cu Teatrul Regina Maria, vă invită să luați parte la lansarea cărții „Jurnalul unei povești sau Cum am devenit spectacol de teatru de păpuși pentru copii”, care va avea loc luni, 4 octombrie, de la ora 18:00, la Sala Arcadia. Jurnalul unei povești