Eveniment
Peste 150 de jandarmi asigură ordinea publică în judeţul Bihor, la acest sfârşit de săptămână. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bihor se găseşte la datorie pentru siguranţa bihorenilor, cu ocazia sărbătorilor creştine şi pe timpul altor manifestări în spaţiul public, organizate atât în Oradea cât şi în alte localităţi din judeţ. Sunt organizate 39 dispozitive de
Actorul Emil Sauciuc al Teatrului Regina Maria a susţinut un spectacol – lectură extraordinar, în faţa elevilor Colegiului Naţional Mihai Eminescu, dând viaţa unui cunoscut personaj din literatura românească – Iona, din parabola dramatică cu un singur personaj, care poartă acelaşi nume, scrisă de Marin Sorescu. Spectacolul a avut două reprezentaţii, în 17 şi 19
Primăria Oradea a finalizat lucrările la Campusul Şcolar Preuniversitar “Partenie Cosma” incepute prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 si finalizat cu fonduri locale. Investiţia, atipica pentru un astfel de proiect romanesc, presupune construirea a şapte corpuri importante de clădire: şcoală cu 24 săli de clasă – 2 corpuri, cămin internat de 300 locuri, cantină şi club,
Festivalul de creaţie literară „Paşii Profetului”, dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere, are următoarele secţiuni: Poezie, Proză şi Epigrame. Începând cu ediţia a XVII-a, festivalul are şi o secţiune internaţională – participanţii acesteia fiind nevăzători din Ungaria şi cetăţenii români de naţionalitate maghiară. Juriul a fost format din următoarele personalităţi culturale: – Prof. Univ.Dr. Ioan Simuţ
În ajunul evenimentului, Primăria Municipiului Oradea a organizat conferinţa de presă referitoare la Târgul de carte “Gaudeamus” din Oradea, devenit tradiţional, care se află la a treia ediţie şi se desfăşoară, în intervalul 18-22 mai, în Parcul 1 Decembrie. Conferinţa a fost susţinută de preşedintele de onoare al târgului Lucian Silaghi, Mihai Jurca, Preşedintele Asociaţiei pentru
Primarul Ilie Bolojan a susţinut o conferinţă de presă cu privire la referendumul pentru unirea municipiului Oradea cu comuna Sînmartin, care va avea loc odată cu alegerile locale din 5 iunie. Guvernul României a clarificat săptămâna trecută printr-o Ordonanţă de Urgenţă legislaţia cu privire la organizarea referendumurilor. Practic, Guvernul României a introdus un articol clarificator,
Direcţia Tehnică a Primăriei Oradea amenajează zona de picnic în Parcul Silvaş unde se montează 24 de mese de beton care vor fi folosite ca mese de picnic şi 100 de butuci de lemn, care vor servi drept scaune. Fiecare masă va fi prevăzută cu patru butuci, doi pe o parte, doi pe alta, decojiţi şi lăcuiţi cu
Programul complet şi detaliat al manifestărilor: Luni, 16 mai Între orele 11.30-11.50 Deschiderea oficială a evenimentului: 120 de ani de activitate muzeală în Oradea şi 20 de ani de existenţă a Zilelor Muzeului Ţării Crişurilor. Alocuţiuni rostite de autorităţi. Loc de desfăşurare: Muzeul Memorial „Iosif Vulcan” Între orele 12 -12.45 Eveniment: – Expoziţia de grafică
Formaţia “Keset Klezmer” Band a susţinut duminică seara, la Sinagoga Neologă Zion, un extraordinar concert de muzică vocal-instrumentală, prilejuind introducerea edificiului în circuitului turistic al oraşului Oradea. Pe scena lăcaşului de cult, proaspăt restaurat de Primăria Oradea au evoluat cinci muzicieni, recent reîntorşi din Brazilia de la un binecunoscut festival internaţional, unde au cântat muzică
Pe parcusul săptămânii 9 – 13 mai, la nivel național au fost intensificate acţiunile pentru asigurarea unui climat de siguranţă în incinta şi în zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, pentru prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor și pentru eficientizarea măsurilor necesare asigurării bunei desfăşurări a procesului instructiv-educativ. În acest context, măsurile
Older Posts››
‹‹Newer Posts