Reportaj
Sâmbătă, 28 decembrie, în jurul orei 11, pe strada Plevnei din municipiul Oradea, polițiștii orădeni de ordine publică au depistat un tânăr de 19 ani, din Oradea, care avea asupra sa cinci pachete de petarde, conținând 540 de petarde și alte 41 de artificii și baterii de artificii, toate fiind materiale pirotehnice interzise, pe care
Documentele declasificate recent de Rusia, la cererea reprezentanților Consiliului Popoarelor Rusiei (Consiliul Federației Rusiei) au început să apară deja pe situl Ministerului Apărării al Federației Ruse. Președintele Putin a ordonat Arhivelor Ruse de Război să ridice secretul de stat impus asupra lor încă de pe vremea lui Stalin. Documentele descriu crimele și atrocitățile săvârșite de naționaliștii ucrainieni în timpul celui de-Al Doilea Război
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, judeţul Arad, cu sprijinul colegilor de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, au depistat 47de migranţi, cetăţeni irakieni, iranieni şi palestinieni, care au încercat să iasă ilegal din ţară, ascunşi în interiorul unui automarfar. În data de 15.10.2018, în
Vito Bigione, unul dintre cei mai căutați mafioți italieni, urmărit internațional, condamnat la 15 ani pentru trafic internațional de droguri de mare risc, a fost depistat de polițiștii bihoreni și arestat joi, 4 octombrie, în Oradea. Polițiștii Compartimentului Urmăriri – Serviciul de Investigații Criminale împreună cu luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție
Urmărit internațional, căutat de autoritățile germane pentru tâlhărie și ultraj, depistat și reținut de polițiștii Compartimentului Urmăriri. Marți, pe raza municipiului Oradea, polițiștii Compartimentului Urmăriri – Serviciul de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au depistat un bărbat de 28 de ani, din Oradea, urmărit internațional. Autoritățile germane au emis pe numele
Prezentăm astăzi partea a II-a a comentariului despre necesitatea unei Autoritati Nationale pentru Combaterea Pornografiei pe care l-am început săptămâna trecută. Comentariul este, de fapt, traducerea în limba română a unui studiu detaliat, concis și la obiect, privind efectele toxice ale pornografiei, publicat de Mary Anne Layden, Profesor Asistent de Psihologie Clinca în Psihiatrie, de la
Rămâne cum am stabilit! Acuzat de stalinism, sistematizare şi încălcarea dreptului la proprietate privată, primarul Ilie Bolojan îşi susţine în continuare proiectul de regulament privind supraimpozitarea cu 50% a clădirilor care nu respectă frontul stradal sau regimul mediu de înălţime. „Acest regulament nu sileşte pe nimeni nici să îşi demoleze casa, nici să se alinieze
În perioada 6 – 8 iulie, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea
Tensiunea ultimelor săptămâni dintre Ministerul Educației și părinții României, prilejuită de publicarea Strategiei Nationale de Educatie Parentala (“SNEP”), a adus în prim plan o problemă serioasă cu care ne confruntăm de mult timp: lipsa acută de interes ale autorităților României pentru protejarea familiei românești și prevenirea declinului ei. Unul dintre domeniile în care această indiferență
Joi, 28 iunie, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea, în colaborare cu polițiștii Secţiei nr.5 de Poliţie Rurală Oradea din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au depistat pe raza municipiului Oradea un bărbat de 25 de ani, din comuna Ineu, județul Bihor, bănuit de comiterea a trei
Older Posts››
‹‹Newer Posts