Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Arhiva pentruianuarie 12, 2017

Secularismul intolerant şi islamul terorist sunt reale pericole ale umanităţii

În 2016 au fost ucişi în întreaga lume peste 90.000 de creştini, cu 10.000 mai mulţi ca-n 2015. Majoritatea lor covârşitoare au fost ucişi din pricina credinţei lor creştine. Au fost ucişi cu precădere de musulmani şi islamişti. Putem anticipa, deci, cu durere şi îngrijorare, că masacrul creştinilor în mâinile musulmanilor jihadişti va continua şi

Tăietori ilegali de lemn prinşi în flagrant de poliţiştii bihoreni

Bănuit de tăiere ilegală de arbori, prins în flagrant de polițiștii din Ineu – Prejudiciu recuperat. Miercuri, 11 ianuarie, la ora 13.45, polițiștii Secției nr.5 de Poliție Rurală Oradea – Postul de Poliție Ineu din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au depistat în flagrant un bărbat în vârstă de 27 de ani, din comuna

Fotbalul feminin bihorean continuă degringolada, după 1990

Deşi fotbalul feminin bihorean a intrat într-un con de umbră în ultimii ani, totuşi reprezentantele acestuia continuă se se remarce la nivel înalt. Astfel, o tânără jucătoare, Domjan Boglarka a fost declarată jucătoarea anului 2016 în Ungaria. Descoperită la unul din crosurile organizate la Vadu Crişului de către antrenorul Papp Attila, Domjan Boglarka, la 15

Demisiile după concurs ale directorilor sunt periculoase pentru şcoli

Fostele dinastii PSD-iste de la conducerea multor școli, detronate nu în urma unei revoluții, așa cum se întâmpla în istorie prin restaurație, ci în urma unui concurs, au acum oportunitatea de a reveni la conducere, cu ajutorul ordinului emis de noul ministru al Educației. Folosind argumentul că toate școlile din România trebuie să aibă conducere