Arhiva pentruiunie 19, 2017
Vești extraordinare de la Festivalul Internațional de Teatru „ATELIER” de la Baia Mare (10-18 iunie 2017)! Ieri, 18 iunie, s-au decernat premiile celei de-a XXIV-a ediții, iar „Leonce și Lena” s-a numărat printre spectacolele favorite ale juriului. Juriul, format din Cristian Ban (preşedintele juriului), Gabriela Lupu, Lorena Copil, Ștefan Caraman și Ioan Botiș, a acordat
Formația Biharea Vașcău a promovat în Liga a IV-a la fotbal, după ce în meciul de baraj, desfășurat la Stadionul „Iuliu Bodola” din Oradea, s-a impus cu scorul de 2-1 în disputa cu CS Săcueni. Partida, care s-a desfășurat în prezența a aproximativ 800 de spectatori, a avut nevoie și de prelungiri pentru a stabili
Sfârșit de săptămână plin pentru cicliștii de la Carcover Racing Team Oradea care au luat startul la mai multe competiții desfășurate la: Iași, Sasca Română (Cheile Nerei), Topoloveni și Sinaia. Marea speranță a ciclismului orădean, Raul Sînza a câștigat competiția rezervată juniorilor profesioniști (elite) în cadrul competiției ”XCO Cetățuia Iași”. Raul a avut parte
Nu sunt necesare multe cuvinte pentru a descrie lipsa de preocupare a administrației locale, cu întreaga pleiadă de firme din subordine, de instituții de ”protecție a integrității cetățeanului”… care cam lipsesc cu desăvârșire, ci doar de imaginile care însoțesc aceste rânduri, pentru a constata realitatea aspectului și sănătății orădenilor care viețuiesc în pasajul Vulturul Negru,
Etapa a treia a Campionatului Judeţean de Tir cu Arcul, Cupa Redpoint, a debutat sâmbătă în pofida norilor ameninţători. Cu 60 de concurenţi la linia de tragere, competiţia organizată de Clubul Sportiv „Redpoint” pentru toate categoriilor de vârstă şi diviziile de arc, s-a derulat pe ţinte fixe FITA şi 2D. Au participat sportivi legitimaţi la