Arhiva pentrumartie 2018
La mijlocul lunii martie, Penitenciarul Oradea a fost gazda unei vizite efectuate de doamna Jannemieke Ouwerkerk, profesor de drept penal european la Facultatea de Drept din cadrul Universității din Leiden, Olanda, membru al Institutului de Drept penal și Criminologie și totodată, judecător la Curtea Districtuală din Midden – Olanda și la CEDO. Domnia sa a
Asociația ”Euro Foto Art” fondată de cunoscutul artist fotograf Orădean Ștefan Tóth AFIAP va sărbători în data de 28 martie 2018, aniversarea de 10 ani de existență. În conformitate cu Încheierea Judecătoriei Oradea numărul 41/A/2008, Asociația Internațională a obținut personalitate juridică. Scopul inființării Asociației,- care reunește artiști fotografi și organizații fotografice din România și din
Asociația Internațională ”Euro Foto Art” a pregătit publicului vizitator o nouă expoziție de artă fotografică. De această dată pe simezele cunoscutei galerii orădene sunt expuse 105 fotografii mono și color, realizate de fotograful dr. Kiss András, originar din Oradea, care în prezent trăiește în capitala ungară, Budapesta. Prin expoziția care urmează să fie vernisată la
Direcția de Sănătate Publică Bihor în parteneriat cu Universitatea Oradea – Facultatea de Medicină și Farmacie și Asociația Medicilor Stomatologi cu Practică Privată din România – Filiala Crișana, organizează în data de 20 martie 2018, începând cu ora 11, în Aula Facultății de Medicină și Farmacie Oradea seminarul: „Sănătatea Orală – Preocupare, Implicare, Promovare!” Manifestarea marchează ”Ziua Mondială a
Istoria noastra a inceput cu procrearea si se va sfarsi cind procrearea va inceta. Simplu. Acesta e subiectul pe care il exploram astazi care, insa, nu este nou. Toti cunoastem faimoasa fraza din Hamlet atribuita lui Shakespeare „a fi sau a nu fi?” („to be, or not to be?”). In ultimul timp se aud tot mai multe
Clinton a mințit. Un bărbat poate uita unde parchează sau chiar unde locuiește, dar nu uită niciodată o partidă de sex, indiferent cat de nereusita a fost.” Barbara Bush „Potrivit unor cercetari recente, femeile spun ca se simt mai comfortabil daca se dezbraca in fata unui barbat, decat daca ar face-o in fata unei femei.
Expoziţia de design a studenților este la a cincea ediţie, iar expozanții lucrărilor sunt studenţi din anul I: Dienes Alexandru, Dienes Oliviu, Fora Mălina, Ionici Veronica, Josan Victoria, Lucaci Adela, Păuna Rebeca, Poka Helga, Suciu Alexandru, studenţi din anul II: Belicciu Miruna, Bolboceanu Doinița, Bugle Gabriela, Feric Bianca, Filip Maria, Fodor Ingrid, Giorgiov Rhode, Gruie Rebeca, Micula
Cinci zile, trei dedicate afacerilor şi două rezervate publicului larg, 187 de ţări participante, peste 10.000 de expozanţi şi mai mult de 110.000 de vizitatori, acesta a fost, în date, cel mai mare târg de turism al lumii. Târgul de Turism de la Berlin a avut loc între 7 şi 11 martie 2018. Alături de
Direcţia Silvică Bihor regenerează în acest an o suprafaţă de 400 de hectare din care 275 de ha prin regenerări naturale şi 125 de ha prin împăduriri. Pentru consolidarea plantaţiilor executate în anii anteriori se vor executa completări pe o suprafaţă de 31 de ha. Pentru realizarea acestui program se vor utiliza 650 de mii de puieţi forestieri din
Sâmbătă, 17 martie, de la ora 17, Ioana-Nicoleta Ciurtin – psiholog clinician și logoped – îi invită pe cei mici într-o călătorie de auto-descoperire și dezvoltare a imaginației. Evenimentul se desfășoară sub egida comunității „Ce le citim copiilor” și debutează prin lecturarea cărții „Minunata pălărie a lui Millie” de Satoshi Kitamura (apărută în colecția PanDa a Editurii
Older Posts››
‹‹Newer Posts