Sport
După ce au trecut de BCM U FC Argeș Pitești, baschetbaliștii de la CSM CSU Oradea se pregătesc acum de semifinalele campionatului Ligii Naționale, acolo unde se vor duela cu BC CSU Sibiu, într-o serie de partide care se vor desfășura după sistemul „cel mai bun din cinci confruntări”. „Ne aflăm în fața unui eveniment
Sâmbătă, 19 mai, de la ora 10, demarează la Oradea, un nou curs gratuit de tenis, care continuă tradiția cursurilor predate pe bază de voluntariat de antrenorii Clubului Sportiv „Voinţa” Oradea în 2014 și 2015, continuate în 2017 și adresate tuturor iubitorilor „sportului alb” din Oradea și județul Bihor. Prin aceste lecții, circa 150 de
Handbaliștii de la CSM Oradea își vor încheia evoluția din sezonul 2017-2018 al Diviziei A, joi, când, pe teren propriu, vor disputa ultimul joc din această ediție de campionat. Elevii antrenorului Seastian Tudor vor primi, la Arena „Antonio Alexe”, replica echipei Universitatea Craiova. Jocul, care va începe de la ora 12, contează pentru etapa a
Campionatul Ligii a II-a la fotbal programează în această săptămână o etapă intermediară. Este vorba despre runda cu numărul 35, care se va desfășura pe durata a două zile, miercuri și joi. Miercuri sunt programate însă marea majoritate a disputelor, în timp ce joi vor avea loc ultimele două confruntări. Singura reprezentantă a județului Bihor
Sub egida „Împreună pentru un mediu mai curatˮ, organizația de tineret ALDE dorește să pedaleze pentru un viitor fără poluare. Poluarea reprezintă contaminarea mediului înconjurător cu materii ce pot afecta atât sănătatea umană, cât și funcțiile ecosistemelor, o ofensivă a omului modern asupra mediului, motiv pentru care organizația de tineret ALDE prezintă o alternativă ce
Campionatul RoSBK va porni la drum o dată cu prima etapă, programată în Ungaria, pe circuitul de la Pannoniaring. Doi dintre campionii de anul trecut cu echipa CarCover, reputatul Janos Chrobak, învingătorul de la SSP (Supersport 600) și Gyorgy Vigh, campion la clasa Sueprbike Challenge, nu vor mai concura pentru Oradea însă deținătorul titlului la
Desfășurat pe durata unei săptămâni pe terenurile de tenis de la baza sportivă Arena „Antonio Alexe”, Campionatul Național U16 masculin și feminin de vară – ediția 2018 s-a încheiat în week-end, odată cu disputarea partidelor din finală. Competiția a avut loc în perioada 7-12 mai, în organizarea Federației Române de Tenis și a Clubului Sportiv
Pompierii militari bihoreni au reuşit să ocupe primele locuri la diferite probe sportive în cadrul Campionatului de atletism şi cros – Cupa Asociaţiei Sportive a Pompierilor din România” – etapa finală a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. La startul competiței, care s-a desfăşurat în municipiul Pitești, în perioada 09 – 11 mai, au participat
Vestea că nu vor fi susținuți în prima ligă, deși sunt promovați deja, se pare că i-a afectat pe handbaliștii de la CSM Oradea, care în penultima etapă a sezonului, au cedat vineri primele puncte din acest campionat. Astfel, la Sigișoara, elevii antrenorului Sebastian Tudor au înregistrat chiar primul eșec din această ediție de campionat
Baschetbaliștii de la CSM CSU Oradea s-au calificat în semifinalele campionatului Ligii Naționale, ediția 2017-2018, după ce vineri seara s-au impus și-n meciul al patrulea al sferturilor, cu BCM U FC Argeș.Desfășurată în Sala Trivale din Pitești, partida a fost adjudecată de elevii antrenorului Cristian Achim, care s-au impus cu scorul de 74-67. Totuși, scorul
Older Posts››
‹‹Newer Posts