Sociale
OTL a fost gazdă, în perioada 26 – 28 martie, pentru aproximativ 100 de elevi din clasele a VIII-a de la Şcolile Gimnaziale „Dimitrie Cantemir”, „Ioan Slavici”, „Octavian Goga” şi Colegiul Tehnic „Traian Vuia”. Și în acest an S.C. Oradea Transport Local S.A. a fost un obiectiv de interes pentru elevii din unităţile de învăţământ
Oferă o vară minunată pentru 10 copii săraci! Donează bani sau înoată la Swimathon 2018, pentru Școala de vară Consiliaris, între 18 iunie – 14 septembrie 2018 ! Este nevoie de 19115 de lei. Școala de vară Consiliaris ar putea răspunde nevoii unor copii proveniți din familii sărace de a avea acces la o educație alternativă de
Elevi din 21 de instituții de învățământ bihorene se vor întrece în cadrul Concursului preventiv „Mesajul meu Antiviolență”, sub îndrumarea polițiștilor de prevenire bihoreni. Marți, 27 martie la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din municipiul Oradea, se va desfășura Concursul preventiv „Mesajul meu Antiviolență”, organizat de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, Inspectoratul Școlar Județean Bihor și
Casei Judetene de Pensii Bihor i-au fost repartizate un numar de 101 bilete de tratament pentru seria 4, incepand cu data de 5 aprilie 2018, pentru statiunile: 1 Mai, Buzias, Covasna, Moneasa, Olanesti si Geoagiu. Biletele se pot ridica de la sediul institutiei, zilnic, de luni până joi intre orele 8 -14, iar vineri intre
Potrivit O.U nr. 196/2005 privind fondul de mediu s-au stabilit niște ținte în ceea ce privește reducerea de depozitare a cantităților de deșeuri din municipiul Oradea, ținte care trebuie atinse anual, în caz contrar consecințeșle financiare fiind suportate de bugetul local și implict de cetățenii municipiului. În anul 2017, cerința consta în reducerea depozitării deșeurilor
Primăria Oradea intenționează să construiască o parcare supraetajată pe strada Brașovului, care va avea aproximativ 400 de locuri de parcare și va deservi perimetrul din jurul magazinului Crișul, o zonă centrală aglomerată. Parcarea urmează să aibă 5 nivele supraterane, ultimul fiind o terasă, și un seminivel demisol (Ds+P+3E+Tr) și este gândită folosind soluția palierelor decalate
SC Administraţia Domeniului Public SA Oradea, împreună cu Direcția Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor, anunţă deschiderea Centrului de comercializare și sacrificare miei din cadrul Pieţei Ioşia, cu ocazia sărbătoririi Paştelui. Astfel, Piaţa de miei va fi deschisă pentru cumpărători după următorul program: joi și vineri între orele 8-17; sâmbătă între orele 9-13, de
Rămasă văduvă cu trei copii, căci după moartea pe front a bunicului Constantin Pater, s-a născut și un băiețel, care din păcate s-a îmbolnăvit şi a murit de pojar bunica Barbura, poreclită Bura a fost nevoită să se recăsătorească. În casa aceea de pe ulicioară, de care se leagă multe din amintirile copilăriei mele, a venit
Parlamentul a votat Legea care trece Editura Didactică şi Pedagogică în subordinea Ministerului Educaţiei Naționale, prin transformarea din regie autonomă în societate pe acțiuni şi stabileşte ca aceasta să editeze manualele obligatorii. Într-o Românie anormală, cea mai neperformantă editură, cu o cotă de piață de doar 4% în condițiile unei competiții reale, va deține monopolul
”Unul dintre obiectivele orașului este acela de a avea spații verzi în toate cartierele, iar zonele degradate pe care le avem azi să fie treptat eliminate și redate cetățenilor. Pentru atingerea acestui obiectiv profităm de existența unei axe de finanțare europeană, Axa prioritară 4.2, pe Programul Operațional Regional prin care se finanțează tranformarea unor zone
Older Posts››
‹‹Newer Posts