Sport
Baschetbaliștii de la CSM CSU Oradea au făcut deplasarea în acest sfârșit de săptămână la București, acolo unde, duminică și marți, dispută partidele cu numerele 3 și 4 din finala campionatului Ligii Naționale, în compania celor de la CSM Steaua EximBank. Meciul cu numărul 3 este programat duminică seara, de la ora 18, la Sala
În perioada 8-10 iunie 2018 Asociația Aqua Crisius a organizat concursul de pescuit cu muscă artificială, ”Open Iad”, ediția a V-a. Acest concurs s-a desfășurat pe Valea Iadului, amonte de Barajul Leșu și a constituit o etapă din Campionatul Național de Pescuit cu Muscă Artificială. La start s-au aliniat 20 de participanți care au prins în total
Fotbaliștii de la CAO Oradea au fost premiați, miercuri seara, pentru performanța reușită în primul an de la înființare, promovarea în Liga a IV-a. Astfel, după ce jucătorii pregătiți de antrenorul Florin Fărcaș s-au impus cu scorul de 5-0, la Stadionul „Iuliu Bodola”, în fața celor de la LPS Bihorul Oradea, Asociația Județeană de Fotbal
E egalitate în finala Ligii Naţionale de baschet masculin, după ce, miercuri seară, echipa orădeană CSM CSU a pierdut meciul al doilea disputat în faţa propriilor suporteri împotriva formaţiei Steaua Bucureşti. Scorul final a fost de 70-75. Elevii lui Cristian Achim s-au aflat la cârmă pe aproape tot parcursul partidei, însă steliştii au revenit puternic
În perioada 1-3 iunie, în localitatea Bihac din Bosnia Herțegovina, s-au desfășurat Campionatele Balcanice de judo, competiție rezervată cadeților (sportivi sub 18 ani). La întreceri, judo-ul orădean a fost reprezentat de patru sportivi, legitimați la Liberty LPS-CSS Oradea, pregătiți și însoțiți de profesorul Emil Morar. În urma evoluțiilor avute, bihorenii au obținut o medalie de
Baschetbaliştii orădeni au obţinut, luni seară, o victorie importantă în faţa propriilor suporteri. În primul meci al finalei Ligii Naţionale, CSM CSU Oradea a învins echipa Steaua Bucureşti cu scorul de 86-73. Încurajați din tribună de peste 2000 de suporteri, elevii antrenorului Cristian Achim au început foarte bine jocul, instalându-se încă din start la conducere.
Ediția a III-a a Turului Ciclist al Bihorului s-a încheiat duminică seara, odată cu finish-ul celei de-a treia etape, care a avut loc din nou în Piața Unirii din Oradea. Câștigătorul competiției a fost principalul favorit, columbianul Ivan Ramiro Sosa Cuervo, de la echipa italiană Androni Giocattoli Sidermec. Desfășurată pe o distanță de 171 km,
LPS CSM Oradea este vicecampioană națională la U14 masculin – ediția 2017/18. Generația 2004 a baschetului juvenil orădean a obținut a III-a clasare consecutivă pe locul al II-lea, după ce duminică (3 iunie), la capătul unui meci deosebit de echilibrat, a pierdut partida cu Laguna București, decisivă în lupta pentru obținerea medaliei de aur. Rezultatul final al amintitei partide
Echipa bihoreană de fotbal Luceafărul Oradea a încheiat ediția 2017-2018 pe locul al VIII-lea în Liga a II-a, o poziție bună, având în vedere că în tur, dar și în primele etape din retur echipa „roș-albastră” se lupta pentru evitarea retrogradării. Victoria la „masa verde” din ultima etapă, programată în acest week-end, le-a adus elevilor
Jucătorii echipei CSM CSU Oradea, Andrei Mandache și Bobe Nicolescu au fost convocați la echipa națională de baschet a României, pentru jocurile din cea de-a treia „fereastră” a campaniei de calificare la FIBA Basketball World Cup 2019. Conform site-ului clubului bihorean, cei doi jucători de la CSM CSU Oradea au fost prezenți în prima reprezentativă
Older Posts››
‹‹Newer Posts